De ce la noi?
Avem o echipă numeroasă. Ne mândrim cu faptul că avem colaborări de lungă durată cu majoritatea fetelor. Am decis să lăsăm colegele noastre să spună care sunt motivele pentru care sa vii sa lucrezi la Studio 2Lips.
Anca M.
Sunt respectată și se ține cont de părerile și sugestiile mele. Nu se fac diferențe între modelele de succes și cele mai puțin norocoase.
Ioana F.
Îmi place să lucrez aici pentru ca e un studio liniștit, ordonat, nu există certuri și toată lumea e super de treabă.
A.M. I.
Ador acest studio; deși e al 4-lea, aici m-am oprit de aproape 3 ani. Rezonăm pe toate planurile. Am parte de intimitate, nu mă verifică cineva non stop, nu mă obligă nimeni să fac nimic, nu am camere de supraveghere în cameră, nu am penalizări și am cei mai buni prieteni aici.
Aida
Ambientul este unul prietenos, nu se simte că vin la muncă ci într-un cadru mult mai degajat, familial; este foarte aproape de mijloacele de transport și zona este sigură.
Silvia
Am mai trecut și pe la alte studio-uri, dar nicăieri nu am primit mai multă susținere ca aici. Sunt încurajată, sunt ajutată și primesc cele mai bune condiții. În celelalte părți am fost atrasă de sumele colosale pe care trebuia să le primesc ca bonus, dar s-a dovedit a fi ceva total fals.
M.M
Mă simt în largul meu, mă simt ca acasă și cred ca am spus totul.
Ceci
Îmi place să lucrez aici pentru că îmi pot alege singură programul de lucru, site-urile care mi se potrivesc, camera si mai ales ce vreau să fac.
Vio
Ce m-a făcut să aleg să raman aici pentru 8 ani și înca cine știe cât va urma, este faptul ca există respect, transparenta și nu există discriminări.
A.A.
Îmi place că nu am pat în cameră, stau la birou, pe scaun și tastez. Eu lucrez pe partea non adult și am nevoie de fooooarte multă răbdare cu membrii de pe site-uri, dar îmi place că nu mă plictisesc niciodată, aflu mereu lucruri noi. Acest job mi-a schimbat modul de a vedea viața, m-a schimbat pe mine ca om în biiiine.
Ana-Maria
Oamenii cu care lucrez sunt niște persoane super din toate punctele de vedere, sunt tratată ca parte din familie.
L.A.
Îmi place că mi se iau în considerare sugestiile pe care le am, și este o munca continuă aici din partea staffului, ei vor ca toată lumea să fie mulțumită și chiar funcționează.
Sună chiar acum să programezi un interviu: 0757 056 444